Cristian Săpunaru, 35de ani, acum la echipa turcă Denizlispor, a jucat 36 de meciuri la echipa națională, prima apariție fiind în 2008. „Săpun” a fost de 11 ori căpitanul tricolorilor, iar retragerea sa, anunțată zilele trecute, l-a surprins chiar și pe selecționerul Contra. S-a vehiculat despre o ieșire extrasportivă a jucătorului, dar antrenorul Marius Șumudică, tehnician ce-l cunoaște foarte bine pe fundaș, a declarat că apărătorul nu ar fi trebuit să lipsească din meciurile cu Spania și Malta.
„Eu nu pot să iau apărarea nici lui Săpunaru, am citit de lucruri extrasportive, că și-a aprins o țigară, că a băut o bere în avion. Eu pot să vorbesc de omul Săpunaru în teren. Eu l-am antrenat, l-am adus în Turcia, știu ceea ce poate Săpunaru. În momentul de față, eu fiind singurul antrenor străin din Turcia, restul sunt turci, pot să va dau informații și să va spun că este un jucător foarte respectat la echipa actuală, i s-a dat banderolă la o echipa formată din 14 turci și 14 străini. Nu e puțîn să fii căpitan, să conduci o echipă turcă.
Strict fotbalistic, Săpunaru traversează o perioadă bună din punct de vedere sportiv. Restul e problema lor, a lui Contra și Săpunaru. După mine, la ce fundași avem în acest moment la națională, cred că nu ar fi trebuit să lipsească din lot, la forma în care se află acum. Eu nu știu ce s-a întâmplat, nu îl critic pe Contra, dar strict fotbalistic, el nu trebuia să lipsească din lot”, a spus Marius Șumudică la PRO X.
Cosmin Contra a comentat și el: „Nu am luat eu decizia ca cineva să se retragă de la națională. M-a luat prin surprindere decizia lui. Dacă ar trebui să sun pe orice jucător pe care nu l-am chemat poate toată lumea trebuie să se retragă. Nu am știut să trebuie să sun jucătorii ca ei să nu se retragă de la echipa națională. Eu nu pot decât să îi urez succes în continuare, să îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru echipa națională”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER